sâmbătă, 31 octombrie 2009
Le questionnaire http://fr.wikipedia.org/wiki/Questionnaire_de_Proust
Questions originales
Version de Proust
Réponses de Proust vers 1890
Your favourite virtue.
Le principal trait de mon caractère.
Le besoin d'être aimé et, pour préciser, le besoin d'être caressé et gâté bien plus que le besoin d'être admiré.
Your favourite qualities in a man.
La qualité que je préfère chez un homme.
Des charmes féminins.
Your favourite qualities in a woman.
La qualité que je préfère chez une femme.
Des vertus d'homme et la franchise dans la camaraderie.
Your chief characteristic.
What you appreciate the most in your friends
Ce que j'apprécie le plus chez mes amis.
D'être tendre pour moi, si leur personne est assez exquise pour donner un grand prix à leur tendresse.
Your main fault
Mon principal défaut.
Ne pas savoir, ne pas pouvoir « vouloir ».
Your favourite occupation.
Mon occupation préférée.
Aimer.
Your idea of happiness.
Mon rêve de bonheur.
J'ai peur qu'il ne soit pas assez élevé, je n'ose pas le dire, j'ai peur de le détruire en le disant.
Your idea of misery.
Quel serait mon plus grand malheur ?
Ne pas avoir connu ma mère ni ma grand-mère.
If not yourself, who would you be?
Ce que je voudrais être.
Moi, comme les gens que j'admire me voudraient.
Where would you like to live?
Le pays où je désirerais vivre.
Celui où certaines choses que je voudrais se réaliseraient comme par un enchantement et où les tendresses seraient toujours partagées.
Your favourite colour and flower.
La couleur que je préfère.
La beauté n'est pas dans les couleurs, mais dans leur harmonie.
La fleur que j'aime.
La sienne- et après, toutes.
Your favorite bird
L'oiseau que je préfère.
L'hirondelle.
Your favourite prose authors.
Mes auteurs favoris en prose.
Aujourd'hui Anatole France et Pierre Loti.
Your favourite poets.
Mes poètes préférés.
Baudelaire et Alfred de Vigny.
Your favourite heroes in fiction.
Mes héros dans la fiction.
Hamlet.
Your favourite heroines in fiction.
Mes héroïnes favorites dans la fiction.
Bérénice.
Your favourite painters and composers.
Mes compositeurs préférés.
Beethoven, Wagner, Schumann.
Mes peintres favoris.
Léonard de Vinci, Rembrandt.
Your favourite heroes in real life.
Mes héros dans la vie réelle.
M. Darlu, M. Boutroux.
Your favourite heroines in real life.
What characters in history do you most dislike.
Your heroines in World history
Mes héroïnes dans l'histoire.
Cléopâtre.
Your favourite food and drink.
Your favourite names.
Mes noms favoris.
Je n'en ai qu'un à la fois.
What I hate the most
Ce que je déteste par-dessus tout.
Ce qu'il y a de mal en moi.
World history characters I hate the most
Personnages historiques que je méprise le plus.
Je ne suis pas assez instruit.
The military event I admire the most
Le fait militaire que j'admire le plus.
Mon volontariat !
The reform I admire the most
La réforme que j'estime le plus.
The natural talent I'd like to be gifted with
Le don de la nature que je voudrais avoir.
La volonté, et des séductions.
How I wish to die
Comment j'aimerais mourir.
Meilleur - et aimé.
What is your present state of mind.
État présent de mon esprit.
L'ennui d'avoir pensé à moi pour répondre à toutes ces questions.
For what fault have you most toleration?
Fautes qui m'inspirent le plus d'indulgence.
Celles que je comprends.
Your favourite motto.
Ma devise.
J'aurais trop peur qu'elle ne me porte malheur.
http://en.wikipedia.org/wiki/Mon_c%C5%93ur_s'ouvre_%C3%A0_ta_voix
Original French
English translation
Mon cœur s'ouvre à ta voix,comme s'ouvrent les fleursAux baiser de l'aurore!Mais, ô mon bienaimé,pour mieux sécher mes pleurs,Que ta voix parle encore!Dis-moi qu'à Dalilatu reviens pour jamais,Redis à ma tendresseLes serments d'autrefois,ces serments que j'aimais!Ah! réponds à ma tendresse!Verse-moi, verse-moi l'ivresse!Ainsi qu'on voit des blésles épis ondulerSous la brise légère,Ainsi frémit mon coeur,prêt à se consoler,A ta voix qui m'est chère!La flèche est moins rapideà porter le trépas,Que ne l'est ton amanteà voler dans tes bras!Ah! réponds à ma tendresse!Verse-moi, verse-moi l'ivresse!
My heart opens to your voiceLike the flowers opento the kisses of the dawn!But, oh my beloved,to better dry my tears,Let your voice speak again!Tell me that you are returningto Delilah forever!Repeat to my tendernessthe promises of old times,those promises that I loved!Ah! respond to my tenderness!Fill me with ecstasy!Like one sees the bladesof wheat that bendin the light wind,So trembles my heart,Ready to be consoled,by your voice that is so dear to me!The arrow is less rapidin bringing death,than is your loverto fly into your arms!Ah! respond to my tenderness!Fill me with ecstasy!
joi, 22 octombrie 2009
Ingres, Mademoiselle Rivière Caroline Rivière, 1805, Musee du Louvre
Cette jeune fille était morte prématurément, mais on a encore pu obtenir cette image, grâce au talent du peintre (je vous demande pardon pour le pléonasme, tout peintre étant un "talent") et grâce à l'amour des parents de la jeune Caroline Rivière.
,+1884,+oil+on+canvas,+234.95+x+109.86+cm,+Manhattan.+Metropolitan+Museum+of+Art..jpg)
miercuri, 21 octombrie 2009
Je dois copier/coller la page Internet indiquée, cette page pourrait bien disparaître un beau jour, alors...
" ...
Monica Pillat
Privelisti din Balcic
Pentru a ma duce la mare parintii s-au adresat directoarei liceului care i-a sfatuit sa ma trimita la Balcic, unde "Asociatia crestina a femeilor" organiza in fiecare vara o colonie. M-au condus seara la gara si m-am simtit cu-adevarat parasita in vagonul de clasa a III-a cu banci ostile de lemn, printre fetele acelea necunoscute. Eram pentru prima oara in afara familiei. La rasaritul soarelui m-am strecurat in ultimul vagon, de unde am privit peisajul descrescind in fuga trenului si infundindu-se in orizont. Dimineata racoroasa dezvelea cimpiile presarate cu maci, cuprinse sub bolta imensa a cerului palid. De la Bazargic drumul a fost continuat cu autobuzul si, la un moment dat cimpia s-a despicat si a aparut, brusc, in adincimea, orbitoare, marea a carei albastrime intensa se invirtirea subtire si transparent deasupra unei placi scinteietoare de argint, parandu-mi ca soarele nu stralucea numai pe cer dar si in adincul apelor. In fata noastra drumul cobora abrupt iar casele se rasfirau intre ripele calcaroase ce se grabeau spre tarm. Socul neasteptatei privelisti s-a diluat cu incetul, in timp ce autobuzul cobora strada in panta printre casele mici, cu zidurile din pietre aduse de pe plaja, cu acoperisuri din tigla. Pe dealuri, pe coame acoperite cu iarba prafuita, de culoarea mucegaiului, se profilau impungind corul, pietrele cimitirului tatarasc. Casa, cu terasa ei larga deasupra gradinilor cu pruni si meri, cu havuzuri si alei tivite cu boschete de trandafiri sau siruri de crini ce coborau pina-n plaja din pietris alb, batut de valuri, era construita si pardosita cu lespezi taiate din stincile falezei care pastrau incastrate causuri de scoici si melci. In saloanele mari unde dormeau studentele, paturile erau acoperite cu cuverturi subtiri imprimate cu arabescuri turcesti pe fonduri galbene, albe sau verzi. In colturile saloanelor si in locuri potrivite se aflau vase orientale, din arama, pline cu jerbe de gladiole proaspete, albe, trandafirii sau rosii, culese din gradinile palatului. Noi copiii dormeam la mansarda de la ale carei ferestre se vedea - ca de pe un vapor - doar marea.Nu am facut prietenii durabile in timp, dar simteam ca noi toate formam un buchet minunat. Inspre amiaza, la intoarcerea de la plaja, se auzeau melodiile lui Leuona: „Cubana con”, sansonetele lui Lucienne Boyer sau Blaue Himmel cintate subtirel la un patefon.Ma durea frumusetea acelui peisaj si pictam la nesfirsit, pe pietrele slefuite de valuri, profilul coastei Balcicului. As recunoaste oricind mirosul greu al plajii dintre stincile rosii de la Surtukioi, unde pescarii despicau pesti mari si le topeau grasimile. Peninsula Caliacra inainta inalta si stincoasa in viltoarea apelor in care se rostogoleau, neastimparate, focile. Intr-o seara, soarele aluneca in mare, iar de cealalta parte a peninsulei se ridica, imperial, luna. Plecam noaptea in cros la „Sapte cismele” si odata tinta atinsa desfaceam pachetele cu piine, oua tari, brinza, chiftele reci si castraveti proaspeti. Ne intorceam in noaptea plina de soapte misterioase, orbecaind in intunericul scinteind de stele. Alteori strabateam nisipurile de aur ale plajii de la Ecrene ce se intindeau la nesfirsit intre cer si ape. In racoarea diminetii, pe terasa, in fata marii, la ridicarea flamurei albastre, cuvintele imnului „Servesc” erau o adevarata traire si un legamint, iar seara, la coborirea ei, cintam soptit rugaciunea marinarilor catre „Maica Domnului la mare”. In acei ani, Alice Voinescu, ne aduna in jurul ei, pe terasa, si noaptea, la lumina lunii, ne vorbea. in timp ce comenta capitolul al 13-lea al epistolei apostolului Pavel catre Corintienl, lacrimi curgeau pe figura ei brazdata de cute, luminata de parul alb, de expresia extatica a ochilor mici si de zimbetul de neuitat al gurii urite.Nostalgia acelor ani m-a navalit deodata si dupa cursul de literatura franceza, i-am propus lui Dinu sa audiem conferinta tatalui sau. Dinu m-a refuzat - m-a invitat in schimb la o plimbare, ceea ce am refuzat la rindul meu. La citeva minute dupa ce ne-am despartit l-am vazut trecind insotit de alte colege, toti plini de voiosie. Cu nodul in git m-am dus la conferinta, tot Balcicul scufundindu-se brusc.
Intilnirea cu Ion Pillat cu prilejul unei conferinte
Nu-1 vazusem niciodata pe Ion Pillat dar ii ascultasem de nenumarate ori conferintele la radio, rostite cu vocea sa limpede, graseiate si recitindu-si versurile cu o aparenta detasare dar cu o nuanta declamatorie. El da insa fiecarui cuvint valoarea sa speciala - in cuprinsul poemului.In sala era racoare si nu razbatea nici un zvon al primaverii de afara. Estrada inalta se desprindea in fata scaunelor, din umbra salii in forma de vioara. Ion Pillat a aparut subtire si sprinten invesmintat in haine bleumarin. Gulerul camesii stralucea sub lampa cu picior inalt asezat, pe pupitru. Lumina cadea pe chipul sau de culoarea fildesului. Sub fruntea boltita, prelungita de chelie, sprincenele dese se arcuiau iar pleoapele lungi pareau caligrafiate ca pe un chip desenat pe o stampa persana, si cautam sa descifrez in el trasaturile lui Dinu. Desi asemanatori, tatal si fiul erau foarte deosebiti. Fiul avea obrazul mal fin, barbia delicata mai pronuntata si ochii priveau cu o nostalgie fara sfirsit. In 1940, odata cu cedarea Cadrilaterului, Bulgariei, Ion Pillat pierduse vila sa de la Balcic, pe care Dinu o descria ca pe un „mirador al luminii”, deschis deasupra marii. Conferentiarul ne-a strins sub vraja lui recitindu-ne din volumul sau „Balcic” in care adunase poeme evocind acele locuri - acum pierdute. Nu regaseam insa - numai imaginea Balciculul gravat in sufletul meu de copil. Frumusetea tinutului se largea, cuprinsa intr-un spatiu meridional. Pe de o parte se integra experientei eline a poetului in urma calatoriilor din Grecia, atit de hotaritoare pentru cristalizarea dominantei clasice, mediteraneene, din etapa deplinei maturitati. Pe de alta parte, la fintini sau in satul tatarasc batut de soare, imprastiat in cotloanele scobite in coasta de calcar, personajele intilnite i se pareau ca descind din orientul biblic sau din cel arab. In fata caselor scunde tataroaicele in salvari, legate la cap cu borangicuri subtiri, intindeau pe basmale bijuterii cu impletituri de argint in care erau prinse chihlimbare, peruzele si margean sau ofereau dulceturi de smochine, bezele cu miezul moale si nuga. Ele ar fi putut apartine unui „suk” din 1001 de nopti. Imbogatirea Balcicului cu atit de sugestive evocari, decantate poetic, ma indeparta insa de miezul nostalgiei mele. Dar, tremurarea luminilor si aripile vibrinde ale versurilor sugerind „amurgirea pe ape”, ma faceau sa presimt, nelinistitor, alunecarea spre nefiinta a sufletului poetului. Confesiunea sa de taina era mascata de vocea, putin metalica, rostind fluid versurile care raspindeau un primejdios parfum, inveninat de prevederea mortii. Fructele sudice, dulci si zemoase dispareau din miini, palide, pustiite de timp si odata cu murmurul vocii ce se stingea si privirile ascunse sub pleoapele grele, pierea si amintirea fierbinte a copilariei mele. Am parasit sala indepartata de scinteierile ce sclipeau in memorie caci comoara mea o privisem stramutata in pestera altei vieti.
Reintoarcerea la Balcic
De curind - aflindu-ma intr-o primavata la Eforie - am dorit neaparat sa particip la excursia de o zi, care avea ca itinerar Balcicul si Nisipurile de aur de la neatinsul Ecrene de altadata, acum de la Albena, localitate noua formata dintr-o salba de hoteluri moderne, elegante. Am plecat dis-de-dimineata, imbracata cu ceea ce aveam mai frumos in garderoba mea de vacanta. In statia de autobuz asteptau excursionistii, unii dintre ei purtind camasi mototolite, neschimbate, caci tot aveau sa se prafuiasca pe drum. Din fericire locul meu era la fereastra si priveam cu nesat peisajul plat al cimpiei arse de soare, inghitit de viteza autobuzului.Dupa trecerea granitei, in Bulgaria, stepa uscata parea fara sfirsit. Dar cind am zarit inaltindu-se silozurile din apropierea Balcicului - de a caror existenta uitasem - am tresarit emotionata - la fel ca Marcel Proust cind - plecind in vacanta -intrezarea ivirea turnului bisericii din Combray. M-am trezit brusc - ca altadata - in autobuzul alunecind intre ripele ce se dau la o parte in fata marii, insa privelistea mi s-a parut decolorata ca o carte postala ilustrata, invechita. Dar cind masina a coborit si, la o cotitura a drumului, mi s-a dezvaluit profilul coastei albe monumentale cu povirnisurile argintii ce unduiau disparind lin in marea, intens albastra, am simtit o durere in inima. Realitatea peisajului era mai frumoasa decit amintirea mea, intepenita in trecut.Cu mare greutate excursionistii au acceptat sa viziteze gradinile fostului Palat al Reginei Maria de la Balcic, transformat in casa de creatie pentru scriitorii bulgari, caci se grabeau sa ajunga la Albena si Varna dupa cumparaturi. Ara coborit in fuga gradina scoborind treptele stirbite de timp insotita de murmurul suvoaielor de apa ce se pravaleau in cascade si de care uitasem. Mi s-a ivit dintre copaci palatul - o combinatie de elemente arhitecturale romanesti si meridionale suprainaltate de turnul de moschee - si care in copilarie era atit de important dar, revazut - dupa atita timp - mi s-a parut atit de modest. Vizitasem odaile lui scunde cu peretii varuiti acoperiti cu vechi icoane sub care atirnau siruri de candele de argint, brancovenesti. Sofale joase invelite cu saluri orientale, foteluri imbracate in cretoane, masute rotunde, scunde, acoperite in borangicuri lucioase si vase de aroma pe podele din care se revarsau flori proaspete - formau decorul.M-am grabit de-a lungul canalurilor si bazinelor cu ape tulburi in a caror limpezime se oglindeau odata crinii inalti si boschetele de trandafiri si am ajuns la bisericuta Stella Maris construita in stil neo-bizantin din lespezi taiate din stincile marii. Icoanele imparatesti, vechi, pictate de zugravi ai scoalei brancovenesti, erau zgiriate, prafuite si triste. Din nou, in autobuz am mai privit din mers, pontonul pe care faceam plaje si de unde am plecat pe mare imbarcindu-ne pe iahtul cenusiu Stihi, invitate de Regina. In jiltul de pe punte Regina citea o carte privind din cind in cind spre ape. Mantia de doliu o invelea ca o draperie ampla, iar valul negru strins pe cap era tivit pe frunte cu o bentita alba, vesminte de calugarita asa cum voia sa o pastram in amintire. M-am potolit asteptind apoi cu rabdare ca excursia sa se sfirseasca.
(Din volumul „Eterna intoarcere”
editura DUStyle, 1996)
Monica Pillat
Privelisti din Balcic
... "
" ...
Monica Pillat
Privelisti din Balcic
Pentru a ma duce la mare parintii s-au adresat directoarei liceului care i-a sfatuit sa ma trimita la Balcic, unde "Asociatia crestina a femeilor" organiza in fiecare vara o colonie. M-au condus seara la gara si m-am simtit cu-adevarat parasita in vagonul de clasa a III-a cu banci ostile de lemn, printre fetele acelea necunoscute. Eram pentru prima oara in afara familiei. La rasaritul soarelui m-am strecurat in ultimul vagon, de unde am privit peisajul descrescind in fuga trenului si infundindu-se in orizont. Dimineata racoroasa dezvelea cimpiile presarate cu maci, cuprinse sub bolta imensa a cerului palid. De la Bazargic drumul a fost continuat cu autobuzul si, la un moment dat cimpia s-a despicat si a aparut, brusc, in adincimea, orbitoare, marea a carei albastrime intensa se invirtirea subtire si transparent deasupra unei placi scinteietoare de argint, parandu-mi ca soarele nu stralucea numai pe cer dar si in adincul apelor. In fata noastra drumul cobora abrupt iar casele se rasfirau intre ripele calcaroase ce se grabeau spre tarm. Socul neasteptatei privelisti s-a diluat cu incetul, in timp ce autobuzul cobora strada in panta printre casele mici, cu zidurile din pietre aduse de pe plaja, cu acoperisuri din tigla. Pe dealuri, pe coame acoperite cu iarba prafuita, de culoarea mucegaiului, se profilau impungind corul, pietrele cimitirului tatarasc. Casa, cu terasa ei larga deasupra gradinilor cu pruni si meri, cu havuzuri si alei tivite cu boschete de trandafiri sau siruri de crini ce coborau pina-n plaja din pietris alb, batut de valuri, era construita si pardosita cu lespezi taiate din stincile falezei care pastrau incastrate causuri de scoici si melci. In saloanele mari unde dormeau studentele, paturile erau acoperite cu cuverturi subtiri imprimate cu arabescuri turcesti pe fonduri galbene, albe sau verzi. In colturile saloanelor si in locuri potrivite se aflau vase orientale, din arama, pline cu jerbe de gladiole proaspete, albe, trandafirii sau rosii, culese din gradinile palatului. Noi copiii dormeam la mansarda de la ale carei ferestre se vedea - ca de pe un vapor - doar marea.Nu am facut prietenii durabile in timp, dar simteam ca noi toate formam un buchet minunat. Inspre amiaza, la intoarcerea de la plaja, se auzeau melodiile lui Leuona: „Cubana con”, sansonetele lui Lucienne Boyer sau Blaue Himmel cintate subtirel la un patefon.Ma durea frumusetea acelui peisaj si pictam la nesfirsit, pe pietrele slefuite de valuri, profilul coastei Balcicului. As recunoaste oricind mirosul greu al plajii dintre stincile rosii de la Surtukioi, unde pescarii despicau pesti mari si le topeau grasimile. Peninsula Caliacra inainta inalta si stincoasa in viltoarea apelor in care se rostogoleau, neastimparate, focile. Intr-o seara, soarele aluneca in mare, iar de cealalta parte a peninsulei se ridica, imperial, luna. Plecam noaptea in cros la „Sapte cismele” si odata tinta atinsa desfaceam pachetele cu piine, oua tari, brinza, chiftele reci si castraveti proaspeti. Ne intorceam in noaptea plina de soapte misterioase, orbecaind in intunericul scinteind de stele. Alteori strabateam nisipurile de aur ale plajii de la Ecrene ce se intindeau la nesfirsit intre cer si ape. In racoarea diminetii, pe terasa, in fata marii, la ridicarea flamurei albastre, cuvintele imnului „Servesc” erau o adevarata traire si un legamint, iar seara, la coborirea ei, cintam soptit rugaciunea marinarilor catre „Maica Domnului la mare”. In acei ani, Alice Voinescu, ne aduna in jurul ei, pe terasa, si noaptea, la lumina lunii, ne vorbea. in timp ce comenta capitolul al 13-lea al epistolei apostolului Pavel catre Corintienl, lacrimi curgeau pe figura ei brazdata de cute, luminata de parul alb, de expresia extatica a ochilor mici si de zimbetul de neuitat al gurii urite.Nostalgia acelor ani m-a navalit deodata si dupa cursul de literatura franceza, i-am propus lui Dinu sa audiem conferinta tatalui sau. Dinu m-a refuzat - m-a invitat in schimb la o plimbare, ceea ce am refuzat la rindul meu. La citeva minute dupa ce ne-am despartit l-am vazut trecind insotit de alte colege, toti plini de voiosie. Cu nodul in git m-am dus la conferinta, tot Balcicul scufundindu-se brusc.
Intilnirea cu Ion Pillat cu prilejul unei conferinte
Nu-1 vazusem niciodata pe Ion Pillat dar ii ascultasem de nenumarate ori conferintele la radio, rostite cu vocea sa limpede, graseiate si recitindu-si versurile cu o aparenta detasare dar cu o nuanta declamatorie. El da insa fiecarui cuvint valoarea sa speciala - in cuprinsul poemului.In sala era racoare si nu razbatea nici un zvon al primaverii de afara. Estrada inalta se desprindea in fata scaunelor, din umbra salii in forma de vioara. Ion Pillat a aparut subtire si sprinten invesmintat in haine bleumarin. Gulerul camesii stralucea sub lampa cu picior inalt asezat, pe pupitru. Lumina cadea pe chipul sau de culoarea fildesului. Sub fruntea boltita, prelungita de chelie, sprincenele dese se arcuiau iar pleoapele lungi pareau caligrafiate ca pe un chip desenat pe o stampa persana, si cautam sa descifrez in el trasaturile lui Dinu. Desi asemanatori, tatal si fiul erau foarte deosebiti. Fiul avea obrazul mal fin, barbia delicata mai pronuntata si ochii priveau cu o nostalgie fara sfirsit. In 1940, odata cu cedarea Cadrilaterului, Bulgariei, Ion Pillat pierduse vila sa de la Balcic, pe care Dinu o descria ca pe un „mirador al luminii”, deschis deasupra marii. Conferentiarul ne-a strins sub vraja lui recitindu-ne din volumul sau „Balcic” in care adunase poeme evocind acele locuri - acum pierdute. Nu regaseam insa - numai imaginea Balciculul gravat in sufletul meu de copil. Frumusetea tinutului se largea, cuprinsa intr-un spatiu meridional. Pe de o parte se integra experientei eline a poetului in urma calatoriilor din Grecia, atit de hotaritoare pentru cristalizarea dominantei clasice, mediteraneene, din etapa deplinei maturitati. Pe de alta parte, la fintini sau in satul tatarasc batut de soare, imprastiat in cotloanele scobite in coasta de calcar, personajele intilnite i se pareau ca descind din orientul biblic sau din cel arab. In fata caselor scunde tataroaicele in salvari, legate la cap cu borangicuri subtiri, intindeau pe basmale bijuterii cu impletituri de argint in care erau prinse chihlimbare, peruzele si margean sau ofereau dulceturi de smochine, bezele cu miezul moale si nuga. Ele ar fi putut apartine unui „suk” din 1001 de nopti. Imbogatirea Balcicului cu atit de sugestive evocari, decantate poetic, ma indeparta insa de miezul nostalgiei mele. Dar, tremurarea luminilor si aripile vibrinde ale versurilor sugerind „amurgirea pe ape”, ma faceau sa presimt, nelinistitor, alunecarea spre nefiinta a sufletului poetului. Confesiunea sa de taina era mascata de vocea, putin metalica, rostind fluid versurile care raspindeau un primejdios parfum, inveninat de prevederea mortii. Fructele sudice, dulci si zemoase dispareau din miini, palide, pustiite de timp si odata cu murmurul vocii ce se stingea si privirile ascunse sub pleoapele grele, pierea si amintirea fierbinte a copilariei mele. Am parasit sala indepartata de scinteierile ce sclipeau in memorie caci comoara mea o privisem stramutata in pestera altei vieti.
Reintoarcerea la Balcic
De curind - aflindu-ma intr-o primavata la Eforie - am dorit neaparat sa particip la excursia de o zi, care avea ca itinerar Balcicul si Nisipurile de aur de la neatinsul Ecrene de altadata, acum de la Albena, localitate noua formata dintr-o salba de hoteluri moderne, elegante. Am plecat dis-de-dimineata, imbracata cu ceea ce aveam mai frumos in garderoba mea de vacanta. In statia de autobuz asteptau excursionistii, unii dintre ei purtind camasi mototolite, neschimbate, caci tot aveau sa se prafuiasca pe drum. Din fericire locul meu era la fereastra si priveam cu nesat peisajul plat al cimpiei arse de soare, inghitit de viteza autobuzului.Dupa trecerea granitei, in Bulgaria, stepa uscata parea fara sfirsit. Dar cind am zarit inaltindu-se silozurile din apropierea Balcicului - de a caror existenta uitasem - am tresarit emotionata - la fel ca Marcel Proust cind - plecind in vacanta -intrezarea ivirea turnului bisericii din Combray. M-am trezit brusc - ca altadata - in autobuzul alunecind intre ripele ce se dau la o parte in fata marii, insa privelistea mi s-a parut decolorata ca o carte postala ilustrata, invechita. Dar cind masina a coborit si, la o cotitura a drumului, mi s-a dezvaluit profilul coastei albe monumentale cu povirnisurile argintii ce unduiau disparind lin in marea, intens albastra, am simtit o durere in inima. Realitatea peisajului era mai frumoasa decit amintirea mea, intepenita in trecut.Cu mare greutate excursionistii au acceptat sa viziteze gradinile fostului Palat al Reginei Maria de la Balcic, transformat in casa de creatie pentru scriitorii bulgari, caci se grabeau sa ajunga la Albena si Varna dupa cumparaturi. Ara coborit in fuga gradina scoborind treptele stirbite de timp insotita de murmurul suvoaielor de apa ce se pravaleau in cascade si de care uitasem. Mi s-a ivit dintre copaci palatul - o combinatie de elemente arhitecturale romanesti si meridionale suprainaltate de turnul de moschee - si care in copilarie era atit de important dar, revazut - dupa atita timp - mi s-a parut atit de modest. Vizitasem odaile lui scunde cu peretii varuiti acoperiti cu vechi icoane sub care atirnau siruri de candele de argint, brancovenesti. Sofale joase invelite cu saluri orientale, foteluri imbracate in cretoane, masute rotunde, scunde, acoperite in borangicuri lucioase si vase de aroma pe podele din care se revarsau flori proaspete - formau decorul.M-am grabit de-a lungul canalurilor si bazinelor cu ape tulburi in a caror limpezime se oglindeau odata crinii inalti si boschetele de trandafiri si am ajuns la bisericuta Stella Maris construita in stil neo-bizantin din lespezi taiate din stincile marii. Icoanele imparatesti, vechi, pictate de zugravi ai scoalei brancovenesti, erau zgiriate, prafuite si triste. Din nou, in autobuz am mai privit din mers, pontonul pe care faceam plaje si de unde am plecat pe mare imbarcindu-ne pe iahtul cenusiu Stihi, invitate de Regina. In jiltul de pe punte Regina citea o carte privind din cind in cind spre ape. Mantia de doliu o invelea ca o draperie ampla, iar valul negru strins pe cap era tivit pe frunte cu o bentita alba, vesminte de calugarita asa cum voia sa o pastram in amintire. M-am potolit asteptind apoi cu rabdare ca excursia sa se sfirseasca.
(Din volumul „Eterna intoarcere”
editura DUStyle, 1996)
Monica Pillat
Privelisti din Balcic
... "
Et in Arcadia ego. J'ai été à Baltchik, j'ai respiré le même parfum d'antan que Ion Pillat et Maria Pillat-Brates avaient respiré.
Je suis en train de lire cette page, à propos de Baltchik, un Baltchik qui ne peut être qu'un endroit mythique... http://balciclove.topcities.com/MP.html
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
